Te iubeste, sora ta!

In amintirea surorii mele, Florina Catalina, fiica, sora, sotie si mama. Femeia care mi-a dat obiectiv in viata asta. Sa traiesc cum stiu mai bine, mai frumos si sa iau totul asa cum vine. Sa fiu curioasa, sa pun intrebari, sa inteleg si sa accept ca nu stiu nimic. Am venit in acesta lume, pe aceasta planeta sa experimentam cat mai mult posibil.
Acesta carte este in amintirea ei, despre ea, cu ea si cu invataminte pentru noi cei „vii”.
Te iubeste, sora ta!
Ce faci, unde esti? mi e dor de tine rau, cum de s-a intamplat asta? tu ai stiut, ai simtit? pare ireal, imposibil de acceptat, de gestionat, de digerat, cum i-o spune nu stiu. Nu stiu nimic, am lasat sa se intample asta. Noi care vorbeam despre altii care mor cu zile si uite ce am facut. Doamne! Universule sau ce esti acolo, ce se intampla acolo de simtim asta aici? Nu pot sa o numesc durere, e altceva, durerea trece, am avut durere fizica la pat cu mana si picior rupt, cap spart, bazin fisurat, operatie cu hemoragie interna, hemoblobina 2 si durere sufleteasca deceptii in dragoste, decesul unui unchi si bunicul din partea tatalui. Ce simt si traiesc acum nu se poate scrie si descrie. Totusi am sa incerc sa leg cateva cuvinte.
Atunci cand imi vine sa plang ar fii trebuit, in baza experientei anterioare, sa ma ajute, sa ma intareasca aceasta descarcare, cum o numeam in trecut: „Plangi, ca sa te descarci!”
Uite, acum nu se intampla asta. Cu fiecare lacrima ce iese din mine, ma risipesc, ma dispersez in mii de
bucati, apoi ma opresc. Aceasta oprire este doar o pauza, adica totul se intampla incet, ma rupe in bucati in slow-motion. Am citit ca are nevoie creierul de 6 luni sa accepte si 7 ani sa treaca de la eveniment ca sa se impace cu ideea ca nu mai e in lumea fizica. In timp ce scriu realizez ca eu nu am nici o luna de zile de la eveniment. Ce sa zic? Tot intainte, cu tupeu! (cum ar fii zis sora mea) 05:05 Te iubeste sora ta!