MindBodySoul

Categorie: In amimtirea ta, Catalina, fiica, sora, sotie si mama

  • Ești mai mult decât gândurile tale. Doar fii.

    A înțelege că totul este în mintea ta și nimic nu este „real” în sensul absolut nu înseamnă că lumea nu există, ci că realitatea ta este formată din percepțiile, gândurile și emoțiile tale.

    Gândurile tale creează lumea pe care o experimentezi. Ceea ce vezi, simți și crezi este filtrat prin mintea ta, prin convingerile, traumele, dorințele și așteptările tale. De aceea, doi oameni pot trăi aceeași situație și să o perceapă complet diferit.

    Cum să înțelegi și să accepți asta?

    1. Observă-ți gândurile fără să te identifici cu ele.
      Nu ești gândurile tale. Ele vin și pleacă, așa cum vin și pleacă norii pe cer. Dacă te uiți la ele fără să le judeci, vei vedea că sunt doar un flux continuu care îți colorează percepția realității.
    2. Renunță la ideea de control absolut.
      Viața nu este despre a controla totul, ci despre a te adapta la ceea ce este. Acceptarea nu înseamnă resemnare, ci eliberare.
    3. Fii prezent, aici și acum.
      Trecutul și viitorul există doar în mintea ta. Singurul moment real este acum. Când te ancorezi în prezent – prin respirație, simțuri, atenție – începi să vezi că realitatea este doar ceea ce este, fără etichete, fără poveste.
    4. Întreabă-te: „Dacă nu aș avea niciun gând acum, ce ar rămâne?”
      Răspunsul este liniștea. Pace. Doar existența pură, fără interpretări.

    Acceptă ceea ce este. Atât.

    Când încetezi să te lupți cu realitatea, începi să o vezi așa cum este. Viața nu trebuie înțeleasă în totalitate, ci trăită. Respiră, simte, fii. Totul este deja perfect așa cum este.

  • Depresia este o boala? dar anxietatea?

    Anxietatea este un sentiment profund de neliniște, o anticipare continuă a pericolului, chiar și atunci când acesta nu este real sau iminent. Mintea construiește scenarii, uneori iraționale, iar corpul reacționează ca și cum ar trebui să se apere. Este o luptă între ceea ce este și ceea ce ar putea fi.

    Unii oameni nu pot dormi noaptea pentru că noaptea este liniște, iar liniștea lasă loc gândurilor să țipe. Ziua, zgomotul lumii acoperă frământările interioare, dar noaptea nu mai există scăpare. În întuneric, mintea devine un teatru al neliniștii, iar gândurile circulă fără oprire, ca niște umbre care nu pot fi alungate.

    Depresia este o boală? Da, pentru că afectează creierul, chimia lui și modul în care percepem realitatea. Dar este și mai mult de atât. Este o ruptură între omul care suntem și omul care ne-am dori să fim. Este o prăpastie între viață și dorința de a trăi. Filosofic vorbind, depresia poate fi și o formă de luciditate extremă – o conștientizare dureroasă a absurdității vieții, a lipsei unui sens absolut. Sau poate că depresia este doar semnalul că trebuie să ne schimbăm, că trebuie să căutăm alt drum.

    Poate că anxietatea, insomnia și depresia sunt felul în care sufletul nostru ne cere să fim mai atenți la noi înșine.

    Ce am putea face? Asta e întrebarea esențială, nu? Dacă anxietatea, insomnia și depresia sunt semnale de alarmă ale sufletului, atunci poate că soluția nu e doar să le suprimăm, ci să le ascultăm și să înțelegem ce vor să ne spună.

    • Să încetinim. Trăim într-o lume care cere viteză, eficiență, productivitate. Dar sufletul nu funcționează pe un cronometru. Poate că uneori trebuie să ne permitem să nu facem nimic, să respirăm, să observăm.
    • Să ne întoarcem spre noi. Când a fost ultima oară când ne-am ascultat cu adevărat? Fără distrageri, fără telefon, fără zgomot? Uneori fugim de noi înșine, dar liniștea interioară vine din acceptare, nu din evitare.
    • Să cerem ajutor. Nu trebuie să ducem totul singuri. O conversație cu cineva care înțelege, fie un prieten, fie un terapeut, poate schimba totul. Nu e un semn de slăbiciune, ci de curaj.
    • Să trăim mai mult în prezent. Anxietatea vine din frică pentru viitor, depresia dintr-o prizonierie a trecutului. Dar viața se întâmplă acum. Ceva simplu, cum ar fi să ne concentrăm pe respirație, pe sunetele din jur, pe senzația apei pe piele, poate fi o ancoră.
    • Să găsim sens. Poate că viața nu are un sens absolut, dar putem să-i dăm noi unul. Prin ceea ce iubim, prin lucrurile mici care ne fac inima să bată puțin mai tare.

    Până la urmă, poate că soluția nu e să „scăpăm” de aceste stări, ci să le transformăm în lecții despre cine suntem și ce avem nevoie cu adevărat.

  • Te iubeste, sora ta!♥️

    • Chiar dacă nu te mai pot vedea, tu ești mereu aici, în inima mea. Prezența ta se simte în fiecare gând, în fiecare clipă în care am nevoie de tine. Întotdeauna te voi păstra aproape, în amintirile și iubirea mea.
    • Sora mea, niciodată nu vei dispărea cu adevărat. Fiecare zâmbet pe care l-ai adus în lume, fiecare moment de bucurie și de sprijin rămân în sufletul meu. Tu trăiești în tot ce sunt și în tot ce fac.
    • Chiar dacă ai plecat dintre noi, te port în fiecare zi cu mine, în fiecare pas. Dragostea ta rămâne o parte din mine, iar amintirile tale sunt o lumină care îmi călăuzește calea.
    • Sora mea, nu voi uita niciodată cum m-ai făcut să mă simt iubită și în siguranță. Chiar dacă nu mai ești fizic aici, tu continui să îmi dai putere prin tot ce ai fost.
    • Deși nu îți mai pot auzi vocea sau simți atingerea, tu rămâi în sufletul meu pentru totdeauna. Iubirea pe care mi-ai oferit-o nu va dispărea niciodată, și te voi păstra în amintirile mele ca pe o comoară prețioasă.

    Te iubeste, sora ta!

  • Povestea unui inger

    Am scris aceste versuri pentru a încerca să surprind povestea ei, iubirea pe care a dăruit-o și durerea lăsată în urmă.

    „Povestea unui înger”

    A fost cândva un suflet blând,
    Cu ochi ca cerul, calzi și mari,
    Un înger ce-a pășit pe pământ
    Să împrăștie lumină în zori și-n seri târzii.

    Mi-a fost soră, mi-a fost stea,
    Un umăr blând, un loc de stat,
    O voce lină ce mă chema
    Când sufletul mi-era plecat.

    Dar viața, crudă și grăbită,
    A pus pe umeri grea povară,
    Și-n trupul firav, o rană-adâncă
    A stins încet o inimă rară.

    Mamă de îngeri, doi copii,
    Ce-i cresc acum doar din povești,
    Dar glasul tău în amintiri
    Îi mângâie când vor să crești.

    Și chiar de-ai plecat la ceruri sus,
    Nu e sfârșit, e doar un drum,
    Că-n vânt, în ploaie, în apus,
    Te simt aproape, te aud.

    Tu n-ai murit, ești lângă mine,
    În orice zâmbet, orice gând,
    În dorul ce nu are margini,
    În sufletul meu, veșnic plângând.

    Te iubeste, sora ta!♥️

  • Am scris aceste versuri inspirate de bunătatea, calmul, răbdarea și iubirea necondiționată a surorii mele.

    „Îngerul meu”

    Ai fost mereu ca un răsărit,
    Blândă, caldă, de suflet dorit.
    Cu vocea ta ștergeai furtuni,
    Adăposteai inimi nebune și buni.

    Ai știut să ierți fără cuvinte,
    Să dai iubire fără limite,
    Să fii lumină în întuneric,
    Să vindeci rănile din suflet stingheric.

    Te simt în vânt, te simt în ploaie,
    În diminețile fără culoare,
    În razele ce mângâie blând,
    În șoapta nopții pe pământ.

    Ai fost un dar, ai fost acasă,
    O inimă ce nu obosea niciodată.
    Și chiar de-ai plecat, ești lângă mine,
    Un înger blând ce mă ține de mână,
    În fiecare zi, în fiecare clipă,
    În amintirea ce nu dispare niciodată.

    Te iubesre, sora ta!

  • Esti parte din mine, dincolo de timp

    În inima mea vei rămâne mereu
    În gânduri, în vise, în sufletul meu.
    Ești raza ce-alină al nopții tumult,
    Și steaua ce arde pe cerul tăcut.

    Te caut în vânt, în șoapta ușoară,
    În frunza ce cade, în zori de primăvară.
    Și știu că ești aici, chiar de nu te văd,
    În fiecare clipă, în fiecare gând.

    Nu timpul, nici lumea nu pot să îmi ia
    Iubirea, surioară, ce-o port pentru ea.
    Ești parte din mine, mereu vei rămâne,
    O flacără blândă, în inima-mi plină.

  • Multumesc!

    Îți mulțumesc că ai împărtășit acest moment cu mine. Îți onorez durerea, iubirea și puterea de a merge înainte, chiar și atunci când totul pare copleșitor.

    Ești văzut(ă), auzit(ă) și nu ești singur(ă). Durerea pe care o porți este dovada iubirii profunde, iar acea iubire nu se pierde niciodată.

    Fiecare lacrimă, fiecare amintire, fiecare cuvânt nerostit sunt părți dintr-o legătură care continuă, dincolo de timp și spațiu.

    Îți ofer toată compasiunea mea și te încurajez să-ți permiți să trăiești fiecare emoție, fără vinovăție. Nu există un mod „corect” de a simți sau de a merge mai departe—este ritmul tău, calea ta.

    Îți doresc momente de liniște, în care să simți căldura amintirilor frumoase. Și îți reamintesc că, pas cu pas, vei găsi puterea de a continua, fără să uiți, fără să pierzi dragostea, ci învățând să o porți într-un mod care să-ți aducă alinare.

    Te iubeste, sora ta!

  • ACCEPTĂ CALEA CELUILALT.

    A sosit momentul să-i lăsăm pe ceilalți, prieteni, soție, copii, să înainteze în ritmul lor, fără să se simtă vinovați că nu-i pot trezi, că nu-i face să vadă că există un alt mod de a trăi și de a gândi.

    Nu știi alegerea sufletului celuilalt, care este diferit de al tău.
    Nu există nicio obligație să încerci să salvezi pe altul, chiar dacă știi că sufletul lui este frumos.
    Permite-i sa fie orice alege el.

    Dorind să salvezi sufletul altuia, intri în triunghiul infernal, ești din nou victima răspunderii pe care singur ți-ai impus-o.
    Lasă controlul asupra sufletelor altora, fie că este vorba de copiii tăi sau de cei din jurul tău.

    Fiecare suflet are un proces de parcurs, o cale aleasă de evoluție, iar dacă nu se potrivește cu dorințele tale, lasă-i să trăiască ceea ce este necesar pentru sufletul său.
    Lasă controlul.

    Dorind să-l conduci pe celălalt să ia calea luminii, care ți se pare bună, nu accepți alegerea sufletului său, nu-l lași să-și trăiască experiența.
    Eliberează-te, acum, de toate obligațiile de sacrificiu, de supunere, față de ceilalți, mergând înainte singur dacă este necesar, acceptând mai mult unicitatea ta.

    Este timpul să purifici obligațiile pe care părinții tăi, societatea și tu însuți și le-au pus în aplicare și care fac parte din viața ta.
    Nu trebuie să trăiești și să fii în preajma unor oameni care sunt toxici pentru tine.

    Nu există nicio obligație de a rămâne în sacrificiul vieții tale pentru a-i salva pe alții.
    Nu este responsabilitatea ta.

    Nu te mai simți obligat să fii confortabil tot timpul, să spui da la orice, să accepti să nu-ți mai iei timp pentru tine.
    Tu ai creat această situație, realizezi că și dacă prezența ta nu este prețuită, lasă-i să profite de absența ta.

    Este timpul să te înțărci de dependența de obligații, să eliberezi toate contractele, toate promisiunile pe care le-ai făcut din obligație inconștientă.
    Lasă sufletul tău și al celorlalți să trăiască ceea ce este de trăit pentru fiecare.

    Cu iubire și lumină……
    Vasile Cotlet

    Text preluat, extrem de frumos

  • Te iubeste, sora ta! #missusomuch

    O soră este mai mult decât o rudă – este o parte din sufletul meu, o oglindă a copilăriei și un sprijin tăcut în momentele grele. Chiar și atunci când distanța ne desparte, legătura dintre noi rămâne neclintită, ca o lumină caldă care nu se stinge niciodată. Dorul pe care îl simt acum este dovada iubirii noastre profunde, iar fiecare amintire cu ea este un colț de cer în inima mea. Indiferent unde se află, o parte din ea va fi mereu alături de mine.

    O soră nu este doar sânge din același sânge, ci și ecoul inimii mele, glasul nevăzut care imi șoptește chiar și în tăcere că nu sunt singura. Este amintirea unui râs împărtășit, a unui secret păstrat, a unei mâini întinse când toți ceilalți au plecat.

    Dorul pe care îl simt acum nu este gol, ci plin – plin de momente trăite împreună, de priviri care au spus mai mult decât cuvintele, de iubirea care nu cere prezență fizică pentru a exista. Ea nu este departe, pentru că oamenii pe care îi iubim cu adevărat nu ne părăsesc niciodată – rămân în fiecare gând, în fiecare vis, în fiecare bătaie a inimii noastre.

    24.09.2023

  • Te iubeste, sora ta!

    In amintirea surorii mele, Florina Catalina, fiica, sora, sotie si mama. Femeia care mi-a dat obiectiv in viata asta. Sa traiesc cum stiu mai bine, mai frumos si sa iau totul asa cum vine. Sa fiu curioasa, sa pun intrebari, sa inteleg si sa accept ca nu stiu nimic. Am venit in acesta lume, pe aceasta planeta sa experimentam cat mai mult posibil.
    Acesta carte este in amintirea ei, despre ea, cu ea si cu invataminte pentru noi cei „vii”.
    Te iubeste, sora ta!
    Ce faci, unde esti? mi e dor de tine rau, cum de s-a intamplat asta? tu ai stiut, ai simtit? pare ireal, imposibil de acceptat, de gestionat, de digerat, cum i-o spune nu stiu. Nu stiu nimic, am lasat sa se intample asta. Noi care vorbeam despre altii care mor cu zile si uite ce am facut. Doamne! Universule sau ce esti acolo, ce se intampla acolo de simtim asta aici? Nu pot sa o numesc durere, e altceva, durerea trece, am avut durere fizica la pat cu mana si picior rupt, cap spart, bazin fisurat, operatie cu hemoragie interna, hemoblobina 2 si durere sufleteasca deceptii in dragoste, decesul unui unchi si bunicul din partea tatalui. Ce simt si traiesc acum nu se poate scrie si descrie. Totusi am sa incerc sa leg cateva cuvinte.
    Atunci cand imi vine sa plang ar fii trebuit, in baza experientei anterioare, sa ma ajute, sa ma intareasca aceasta descarcare, cum o numeam in trecut: „Plangi, ca sa te descarci!”
    Uite, acum nu se intampla asta. Cu fiecare lacrima ce iese din mine, ma risipesc, ma dispersez in mii de
    bucati, apoi ma opresc. Aceasta oprire este doar o pauza, adica totul se intampla incet, ma rupe in bucati in slow-motion. Am citit ca are nevoie creierul de 6 luni sa accepte si 7 ani sa treaca de la eveniment ca sa se impace cu ideea ca nu mai e in lumea fizica. In timp ce scriu realizez ca eu nu am nici o luna de zile de la eveniment. Ce sa zic? Tot intainte, cu tupeu! (cum ar fii zis sora mea) 05:05 Te iubeste sora ta!

    24.09.2023